Ultimele pregătiri înaintea semifinalei a doua – Eurovision 2010
Marți, 25 mai, la Oslo a fost zi plină. În timp ce concurenții din prima semifinală aveau ultima repetiție înaintea transmisiunii în direct, Paula Seling și Ovi au fost oaspeții unor gazde deosebite. Este vorba de cei 500 de copii de la școala Haslum din Baerum, districtul pe teritoriul căruia se află Telenor Arena.
La inițiativa primarului din Baerum, fiecare școală din district a ”aodptat” câte o țară participantă la concursul eurovision 2010. Astfel că, încă de anul trecut, copiii au început să învețe cât mai multe lucruri despre țara adoptată: date geografice, repere istorice, tradiții populare, etc.
Copii de la școala Haslum s-au pregătit temeinic pentru întâlnirea cu Paula Seling și Ovi și au așteptat cu nerăbdare vizita lor, pentru a-i cunoaște și pentru a le arăta ce au învățat despre România.
Ei au pregătit o expoziție cu obiecte populare românești confecționate de ei, au decorat școala cu tricolorul românesc și au dansat Ciuleandra.
La rândul lor, Paula Seling și Ovi au adus copiilor mici cadouri, le-au cântat și le-au dat nenumărate autografe.
Seara, a avut loc prima semifinală Eurovision, transmisă în direct de TVR 1, TVR HD și TVR Internațional. În urma voturilor de la juriile de specialitate și de la televoting, pentru finala din 29 mai s-au calificat Bosnia Herțegovina, Moldova, Rusia, Grecia, Portugalia, Belarus, Serbia, Belgia, Albania și Islanda.
Miercuri, 26 mai, la Telenor Arena vor avea loc repetițiile pentru cea de-a doua semifinală Eurovision. Cele 17 țări care vor evolua în spectacolul de joi seara sunt, în ordinea intrării în concurs, următoarele: Lituania, Armenia, Israel, Danemarca, Elveția, Suedia, Azerbaijan, Ucraina, Olanda, România, Slovenia, Irlanda, Bulgaria, Cipru, Croația, Georgia și Turcia.
Televiziunea Română va continua transmisiunile Eurovision cu semifinala din 27 mai și finala din 29 mai, în direct la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD, de la ora 22.00, iar românii vor avea acum drept de vot. Telespectatorii din străinătate care vor dori să voteze piesa României, cântecul ”Playing With Fire”, vor trebui să urmărească transmisiunea televiziunii publice din țara în care se află.
|
Va mai recomandam |
Etichete: eurovision, eurovision 2010, Paula Seling și Ovi, Televiziunea Română, TVR 1, TVR HD, TVR Internațional
Leave your response!